Romanian Journal of Pediatrics (Sep 2017)

PNEUMONIA MASIVĂ ŞI PANCITOPENIA CONDUC LA DIAGNOSTICUL DE LEUCEMIE ACUTĂ LIMFOBLASTICĂ LA COPIL – PREZENTARE DE CAZ ŞI DATE DIN LITERATURĂ

  • Lorena Elena Meliţ,
  • Cristina Oana Mărginean,
  • Mihaela Ioana Chinceşan,
  • Iulia Armean,
  • Vlăduţ Ştefănuţ Săsăran,
  • Maria Oana Mărginean

DOI
https://doi.org/10.37897/RJP.2017.3.6
Journal volume & issue
Vol. 66, no. 3
pp. 204 – 207

Abstract

Read online

Leucemia acută limfoblastică (LAL) reprezintă unul dintre cele mai comune tipuri de neoplazii la copii, dar, în acelaşi timp, unul dintre cancerele cu cel mai bun prognostic. Pancitopenia tranzitorie a fost descrisă ca fiind o entitate foarte rară, definită ca o stare preleucemică la copii şi adolescenţi. Prezentăm cazul unui copil în vârstă de 2 ani, de sex masculin, cu infecţie a tractului respirator de 2 săptămâni, fără ameliorare după antibioterapie, internat în clinica noastră cu febră, stare generală influenţată, tuse productivă, paloare marcată, edeme palpebrale şi abces perianal. Analizele de laborator au evidenţiat anemie severă, leucopenie uşoară şi markeri inflamatori crescuţi. Radiografia toracică a pus în evidenţă o pneumonie masivă dreaptă. Copilul a fost externat după 3 săptămâni de antibioterapie cu spectru larg, prezentând evoluţie favorabilă. Hemoleucograma de control după aproximativ 2 săptămâni de la externare a arătat leucocitoză marcată, iar imunofenotiparea măduvei osoase a stabilit diagnosticul de leucemie acută limfoblastică cu celule pre-B. Toţi pacienţii care au primit tratament pentru pancitopenie trebuie monitorizaţi adecvat în pe termen lung pentru a exclude dezvoltarea ulterioară a unei potenţiale LAL.

Keywords