Romanian Journal of Infectious Diseases (Jun 2020)
Modalităţi evolutive particulare în infecţia SARS-CoV-2
Abstract
Pandemia COVID-19 a pus lumea medicală în faţa multor provocări privind diagnosticul şi opţiunile terapeutice. Prezentăm trei cazuri de pacienţi proveniţi din grupe de vârstă diferite, la care am identificat modalităţi evolutive particulare, din punct de vedere clinic şi al investigaţiilor de laborator. Pentru evaluarea riscului de evoluţie gravă la internare, am utilizat un calculator dezvoltat de Universitatea din Guangzhou, bazat pe 10 parametri clinici şi paraclinici, iar apoi am comparat rezultatele obţinute cu evoluţia pacienţilor. Din analiza cazurilor prezentate, am constatat afectări organice persistente, care vor impune urmărirea acestora pe termen lung.
Keywords