Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei: Ştiinţe Medicale (Dec 2022)
ROLUL SIMPTOMELOR ASOCIATE MIGRENEI ÎN PATERNUL CLINIC AL DURERII MIGRENOASE
Abstract
Rezumat.Migrena este o tulburare a integrării stimulilor (somatosenzoriali, vizuali, auditivi, olfactivi) care ulterior pot determi- na apariția diverselor combinații de simptome: cefalee, fotofobie, fonofobie, greață/vomă, osmofobie.Scopul cercetării: constă în evidențierea particularităților fenomenului algic (frecvența, durata şi severitatea simpto- melor migrenei) în funcție de simptomele asociate la pacienţii cu migrenă. Materiale și metode: În studiul transversal au fost incluși 94 pacienți cu migrenă episodică frecventă și cronică. Metode de cercetare utilizate: clinice, descriptivă, statistică. Ca instrument de cercetare au fost utilizate chestionarele de evaluare ale pacienților cu migrenă. Datele primare au fost introduce în programe Excel și prelucrate în MedCalc. Rezultate și discuții: În cadrul cercetării realizate a fost observată prezența unei corelații pozitive statistic semnifi- cative dintre fonofobie şi caracterul pulsatil al durerii de cap. Corelații pozitive statistic semnificative au fost identificate dintre durata accesului de migrenă (în ore) şi unele simptome asociate migrenei, așa ca: neliniștea, lipsa de aer. Concluzii: Astfel, intensitatea și nu durata durerii de cap poate fi activatorul majorității, dar nu a tuturor simptomelor asociate. Acest studiu a demonstrat importanța clinică a fenomenului algic și simptomelor asociate migrenei. Pentru a evidenția specificul atacurilor de migrenă și a elucida particularitățile acestora, studierea fenomenelor vegetative acompa- niate fenomenului algic reprezintă o parte deosebit de importantă în vederea stabilirii diagnosticului corect.
Keywords