Romanian Journal of Pediatrics (Dec 2011)

SPINNING TOP URETHRA ŞI DISFUNCŢIA MICŢIONALĂ LA COPIL

  • Gabriela Ichim,
  • Otilia Fufezan,
  • Mihaela Farcău,
  • Carmen Asăvoaie,
  • Valentina Sas,
  • Mircea Nanulescu

DOI
https://doi.org/10.37897/RJP.2011.4.10
Journal volume & issue
Vol. 60, no. 4
pp. 379 – 388

Abstract

Read online

Disfuncţia micţională este o manifestare clinică comună vârstei pediatrice. Este frecvent asociată cu infecţia urinară recurentă, constipaţia cronică şi refl uxul vezicoureteral. Scopul lucrării este de a evalua existenţa unei asocieri între simptomele disfuncţiei micţionale şi aspectul cistografi c de spinning top urethra (STU). Material şi metodă. Studiul s-a efectuat în Clinica Pediatrie III Cluj Napoca, în perioada ianuarie 2005– decembrie 2009. S-au luat în studiu un număr de 105 pacienţi cu simptomatologie de disfuncţie micţională, care au fost împărţiţi în două loturi în funcţie de prezenţa sau nu a STU. Pacienţii au fost investigaţi clinic şi imagistic prin ultrasonografi e renourinară şi uretrocistografi a micţională retrogradă. Rezultate. STU a fost prezentă într-un procent de 57,1%, fi ind mai frecventă la sexul feminin. Urgenţa la micţiune (82,5%) şi incontinenţa urinară (75,3%) sunt factori independenţi asociaţi statistic semnifi cativ cu aspectul de STU. La pacienţii cu disfuncţie micţională şi STU, infecţia urinară recurentă este un factor independent asociat cu spinning top urethra. In concluzie, la pacienţii cu disfuncţie micţională, aspectul cistografi c de STU, este mai frecvent întâlnit la sexul feminin şi se asociază statistic semnifi cativ cu simptomele disfuncţiei micţionale şi infecţia urinară recurentă.

Keywords