Romanian Journal of Pediatrics (Mar 2013)
ABORDAREA PSIHOSOMATICĂ A BOLILOR DIGESTIVE LA COPIL
Abstract
Bolile psihosomatice sunt acele afecţiuni medicale a căror apariţie şi/sau evoluţie este determinată, în mod semnifi cativ, de factori psihologici. Principalele tulburări digestive în care factorul psihosomatic este prevalent sunt: afecţiunile gastroduodenale, esofagitele corozive, constipaţia, encompresis, diareea emoţională, sindromul colonului iritabil, rectocolita ulceroasă şi boala Crohn. Conduita terapeutică se bazează pe strânsa colaborare dintre psiholog şi pediatrul gastroenterolog. Psihoterapia de susţinere este necesară pentru completarea medicaţiei. Copilul trebuie să primească suport emoţional şi ajutat să îşi înţeleagă sentimentele faţă de situaţia de boală traversată. Medicul trebuie să realizeze o relaţie de încredere, să dezvolte o atitudine empatică, onestă şi deschisă în relaţiile cu copiii.
Keywords