POEZIA LUI ANDREI ȚURCANU, SUB SEMNUL DIALOGULUI ONTOLOGIZAT CU ODĂ (ÎN METRU ANTIC) DE MIHAI EMINESCU

Abstract

Poezia lui Andrei Ţurcanu ilustrează, dincolo de amalgamul aparent eclectic de elemente circumscrise postmodernis- mului (reale, mitice, livreşti, autobiografice etc.), imaginea unui creator animat de provocările interogative eterne privind fiinţa şi fiinţarea. Meditaţia ontologică şi tentaţia de a depăşi ruptura existenţială prin asumarea ei plenară implică o raportare sui-generis la ritualul iniţiatic al „învăţării morţii” din Odă (în metru antic), iar, prin extensiune, la dimensiunea fiinţială a creaţiei lui Mihai Eminescu, ca temei al unor reconfigurări de substanţă. Rescrierea scenariului tragic eminescian se îmbină cu un registru variat de mituri/miteme, experienţe livreşti şi reale, sugestive pentru aventura ontologică de (re)alcătuire a sinelui. Astfel, în creația lui Andrei Țurcanu se remarcă un revizionism poetic subtil manifestat prin „completarea” poemului precursor/ a textelor precursoare și răstălmăcirea semnificațiilor acestora în consens cu viziunea creatorului contemporan. Cuvinte-cheie: relație intrapoetică, rescriere, dialog ontologizat, revizionism, experienţă tragică etc.