Arta Medica (Dec 2021)

INFECȚIA PLĂGII POSTOPERATORII (DE SITUS CHIRURGICAL). PROTOCOL CLINIC NAŢIONAL

  • Eugen Guţu,
  • Dumitru Casian,
  • Ecaterina Busuioc,
  • Vasile Guzun,
  • Vasile Culiuc

Journal volume & issue
Vol. 80, no. 3

Abstract

Read online

Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova (MSMPS), constituit din specialiştii Catedrei chirurgie generală şi semiologie nr.3 a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţanu”, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică şi ai IMSP Spitalului Clinic Municipal (SCM) nr.1 din Chişinău. Protocolul clinic naţional este elaborat în conformitate cu ghidurile internaţionale actuale privind infecţia plăgii postoperatorii (de situs chirurgical) şi va servi drept bază pentru elaborarea protocoalelor clinice instituţionale. La recomandarea MSMPS, pentru monitorizarea protocoalelor instituţionale pot fi folosite formulare suplimentare, care nu sunt incluse în Protocolul clinic naţional.