DUREREA NON-ORGANICĂ ŞI HIPERALGEZIA VISCERALĂ LA COPIL

Abstract

Durerea viscerală are particularităţi faţă de cea somatică: receptorii viscerali au grade diferite de angajare funcţională, nivelul nocicepţiei diferă de la un organ la altul, aferenţele viscerale puţine sunt predominant nemielinizate şi au o divergenţă extensivă la nivelul sistemului nervos central; răspunsurile antrenează activări auto nomice. Matricea durerii viscerale abdominale, funcţională la naştere, este suprasolicitată prin impulsuri mecanice, chimice, osmotice; suprapunerea infecţiilor, inflamaţiilor prin mediatorii eliberaţi creează condiţiile „sensi bilizării“ periferice şi centrale şi ale dobândirii „memoriei durerii“; factori comportamentali şi emoţionali pot agrava hiperactivitatea matricei durerii viscerale. În acest context patogenetic se delimitează durerea no norganică şi forma ei severă, hiperalgezia viscerală. Se adaugă particularităţi genetice care infl uenţează pragul de sensibilitate la durere. Având la bază modelele biopsihosociale ale tulburărilor funcţionale, criteriile Roma III au etichetat durerile abdominale funcţionale şi sindromul de intestin iritabil ca posibile diagnostice directe şi nu doar diagnostice de excludere. Durerea non-organică, asociată frecvent cu dureri abdominale recurente, este printre cele mai frecvente probleme medicale întâlnite în pediatrie. Majoritatea pacienţilor cu dureri uşoare au o evoluţie favorabilă în timp; un procent redus prezintă simptome grave şi uneori dizabilitante. Pediatrii se confruntă frecvent cu delimitarea diagnosticului de durere non-organică şi, uneori, cu eşecuri terapeutice. Autorii prezintă date epidemiologice, mecanismele fi ziopatologice implicate, abordarea clinică şi opţiunile terapeutice cu privire la durerea nonorganică şi hiperalgezia viscerală la copii şi adolescenţi.

Keywords

• durere abdominală funcţională
• hiperalgezie viscerală
• copil