Romanian Journal of Pediatrics (Sep 2016)

PNEUMOTORAXUL – FACTORI DE RISC LA NOU-NĂSCUŢI

  • Aniko Manea,
  • Daniela Cioboata,
  • Florina Doandes,
  • Delia Nicoară,
  • Mihaela Dobre,
  • Mărioara Boia

DOI
https://doi.org/10.37897/RJP.2016.3.16
Journal volume & issue
Vol. 65, no. 3
pp. 313 – 315

Abstract

Read online

Obiectiv. Scopul principal al lucrării este acela de a evalua factorii predispozanţi, evoluţia şi patologia asociată pneumotoraxului în perioada neonatală. Material şi metodă. S-a efectuat un studiu retrospectiv, pe o perioadă de doi ani, pe 11 pacienţi internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu“, Timişoara, secţia Neonatologie – Prematuri, diagnosticaţi cu pneumotorax în peiroada 2014-2015. Rezultate. Din 1.689 de nou-născuţi internaţi, 11 pacienţi au dezvoltat pneumotorax, incidenţa fiind de 0,65%. 8 pacienţi (73%) au fost de sex masculin şi 3 pacienţi (27%) de sex feminin. Din cei 11 pacienţi, 4 au fost nounăscuţi la termen cu VG (vârsta de gestaţie) peste 37 de săptămâni şi 7 au fost nou-născuţi prematuri cu VG sub 37 de săptămâni. În funcţie de greutatea la naştere, 4 au avut greutatea peste 2.500 g şi 7 sub 2.500 g. Cauza cea mai frecventă a pneumotoraxului în grupul studiat a fost reprezentată de sindromul de detresă respiratorie, cu un procent de 45,4%. Concluzii. Pneumotoraxul reprezintă o afecţiune importantă în patologia neonatală. Este esenţială recunoaşterea şi iniţierea tratamentului încă din fazele iniţiale, pentru reducerea apariţiei complicaţiilor secundare.

Keywords