Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei: Ştiinţe Medicale (Jun 2018)
Factorii genetici în pancreatologia contemporană.
Abstract
În ultimele decenii există dovezi tot mai mari care sugerează o predispoziție sau o bază genetică pentru majoritatea patologiilor pancreatice. Datorită localizării sale retroperitoneale, pancreasul este un organ relativ protejat de factorii de mediu direcți. Studiile recente demonstrează că pancreatita acută idiopatică și alcoolică, în special diferitele forme de pancreatită cronică, sunt adesea tulburări complexe care apar la persoanele sensibile cu factori de risc multipli, care contribuie la dezvoltarea bolii prin căi patologice activate de factorii de declanșare. Identificarea acestor factori și înțelegerea interacțiunii acestora vor contribui la elaborarea de noi măsuri pentru profilaxia și tratamentul tulburărilor pancreatice.