EVALUAREA INSULINO-REZISTENŢEI LA COPIL: O APRECIERE CRITICĂ A MODELELOR MINIMALE

Abstract

Obezitatea infantilă a urmat, în ultimele două decenii, un trend ascendent. Rezistenţa la insulină (IR) este esenţială pentru fi ziopatologia obezităţii. Până în prezent, au fost propuse mai multe metode de evaluare a IR. Ne-am propus evaluarea critică a unora dintre cele mai simple metode folosite pentru determinarea IR la copii şi adolescenţi. Am realizat un studiu retrospectiv al copiilor evaluaţi pentru obezitate în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu“ Timişoara, pe o perioadă de 10 ani. Populaţia de studiu a fost alcătuită din 342 de copii. Au fost analizate variabilele antropometrice şi metabolice şi au fost evaluaţi următorii indici ai IR: scăderea toleranţei la glucoză (STG), Homeostatic Model of Assessment - IR (HOMA-IR), Homeostatic Model of Assessment- β (HOMA-β), Index cantitativ de verifi care a sensibilităţii la insulina (QUICKI), precum şi raportul TG/HDLc. Datele au fost exprimate ca frecvenţă, medie ± deviaţia standard sau media ± intervalul intercuartilic pentru un interval de încredere de 95%. S-a folosit testul t pentru grupuri independente sau testul Mann-Whitney pentru a evalua diferenţele de indici IR, în funcţie de greutate, sex şi dezvoltare pubertară. HOMA-IR a diagnosticat cei mai mulţi copii cu IR, la polul opus am găsit QUICKI. STG a fost rar diagnosticat. Este necesar a se reconsidera modul în care se evaluează metabolismul carbohidraţilor la copii. Dintre posibilităţile existente, HOMA-IR este metoda optimă de evaluare a IR la copii.

Keywords

• homeostatic model of assessment - ir
• test de toleranţă la glucoza orală
• index cantitativ de verifi care a sensibilităţii la insulină
• rezistenţă la insulină
• sensibilitatea la insulină
• toleranţă scăzută la glucoză
• copii