Romanian Journal of Laboratory Medicine (Mar 2015)
Circulating influenza viruses and the effectiveness of seasonal influenza vaccine in Romania, season 2012-2013 / Virusurile gripale circulante și eficacitatea vaccinului gripal sezonier în România, în sezonul 2012-2013
Abstract
Scopul studiului a fost de a investiga profilul virusurilor gripale care au circulat în România în sezonul 2012- 2013 și de a estima eficacitatea vaccinului gripal sezonier, pe baza datelor de supraveghere epidemiologică si virologică. Metodă. Am testat toate probele colectate din săptămâna 40/2012 până în săptămâna 20/2013, în cadrul sistemului national de supraveghere, de la pacientii cu simptomatologie compatibilă cu gripa. Probele pozitive de gripă A/B identificate prin detecție moleculară (RT-PCR) au fost apoi caracterizate. Am utilizat hemaglutino-inhibarea pentru caracterizare antigenică si chemiluminiscenta pentru testarea sensibilitătii la antivirale. Secventierea genelor codante pentru hemaglutinină si neuraminidază si analiza lor filogenetică a fost de asemenea efectuată. Am estimat eficacitatea vaccinului gripal ca 1-odds ratio folosind un studiu caz-martor cu design negativ. Rezultate și discuții. Am testat 1087 de probe din care 537 au fost pozitive (56.2% gripă B, 40.6% A(H1N1)pdm09, 3.2% A(H3N2). Saizeci si patru dintre acestea au fost caracterizate antigenic si / sau genetic. Virusurile A(H1N1)pdm09 au fost înrudite antigenic cu tulpina vaccinală A/California/07/2009 si au apartinut grupului genetic 6 similar cu A/St. Petersburg/27/2011. Virusurile gripale tip B au apartinut cladei 2 a liniei genetice B/Yamagata, asemănătoare cu B/Estonia/55669/2011, cu excepția unei tulpini care a apartinut liniei B/ Victoria, reprezentată de tulpina B/Brisbane/60/2008. Virusurile A(H3) au apartinut grupului genetic 3C al cladei tulpinii A/Victoria/208/2009, asemănătoare cu tulpina vaccinală A/Victoria/361/2011. Toate tulpinile testate (57) au fost sensibile la oseltamivir si zanamivir. Eficacitatea vaccinală ajustată pentru gripa A(H1N1)pdm09 (N=119) a fost de 76.9% (95% CI: -113.4, 98.5), sugerând o protectie bună, în concordantă cu suprapunerea antigenică dintre tulpinile sălbatice circulante si tulpinile incluse în vaccinul recomandat pentru sezonul 2012-2013.
Keywords