Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei: Ştiinţe Medicale (Jun 2018)
Sindromul PANDAS la copii (caz clinic).
Abstract
Sindromul PANDAS este un sindrom ce include un subgrup de copii la care tulburările obsesiv-compulsive sau ticurile sunt exacerbate de infecţia cu streptococcul β-hemolitic grup A. Material şi metode. Pacientul A în vârstă de 11 ani, se internează în secția de Reumatologie, cu acuzele: durere în articulaţia talocrurală dreaptă, prezenţa ticurilor motorii (mişcări involuntare din membre, clipiri frecvente), ticuri vocale, slăbiciune generală, oboseşte repede. Rezultate. Copilul a fost examinat clinic şi paraclinic(investigaţii de laborator şi instrumentale). Rezultatele preliminare ale analizelor de laborator au evidenţiat creşterea reactanţilor de fază acută, cu proteina C- reactivă de 5 μg/ml. Analizele imunoserologice sunt negative pentru titrul ANA, anti -ADNdc, ANCA MPO şi PR3, sunt pozitive pentru antistreptolizina O (816 UI/ mL). Rezultat pozitiv s-a constatat şi pentru culturile bacteriene prelevate la nivelul faringelui ‒ streptococul β-hemolitic grup A. Radiografi a convențională a articulațiilor coxofemurale, talocrurale, precum și electromiografi a nu au detectat modifi cări patologice. La EEG (electroencefalografi e) s-a constat activitate bioelectrică generală corticală, ce corespunde vârstei copilului, prezenţa frecventă a K-complexelor şi vertex potențialelor paroxistic modifi cate, sugestive în labilitate emoţională sporită. Concluzii. Prin faptul că sindromul PANDAS a apărut în literatura de specialitate recent (anii 19901998), datele despre acest sindrom sunt în continuă cercetare.