Cercetări Arheologice (Jul 2021)

Obiectele de os din așezarea medievală de la Șibot (Câmpul Pâinii)

  • Samson, Andra

DOI
https://doi.org/10.46535/ca.28.1.12
Journal volume & issue
Vol. 28, no. 1
pp. 275 – 290

Abstract

Read online

Situl medieval de la Șibot (Câmpul Pâinii) a fost fost cercetat în anul 2012, prin lucrări de cercetare arheologică preventivă. Zona de pe valea Mureșului, bogată în materiale arheologice, a confirmat prezența unui sat medieval, distrus la sfârșitul secolului al XV-lea, în timpul bătăliei de la Câmpul Pâinii (13 octombrie 1479). Cercetarea arheologică a confirmat prezenţa potenţialului arheologic, fiind identificate şi investigate exhaustiv 300 de complexe arheologice. Demersul de faţă prezintă rezultatele analizei obiectelor din os descoperite pe suprafața sitului. Artefactele analizate provin din complexele de locuire ale sitului, fiind vorba de obiecte de uz casnic (într-un singur caz este vorba de plăseaua unui cuțit de luptă), un total de 23 obiecte. Din totalul artefactelor vorbim despre patru pieptăni din os, cinci ace de cusut (din care unul încă la stadiul de prelucrare), trei nasturi (sau fragmente de nasturi), șase plăsele de os/corn (sunt de la cuțiele de bucătărie, unul singur fiind de la un cuțit de luptă), patru aplice (de diferite forme), și un obiect din corn ce servea drept cuier/agățătoare.

Keywords