ABORDAREA DIAGNOSTICĂ A HIPERTENSIUNII ARTERIALE ORTOSTATICE

Abstract

Primele referințe la termenul de hipertensiune arterială ortostatică (HTAo), care semnifică elevarea valorilor tensionale, la trecerea din clinoîn ortostatism, datează de la începutul anilor 1940 [1]. Actualmente, nu există un consens, în ceea ce privivește termenul de hipertensiune arterială ortostatică, existînd foarte puține rapoarte și studii la acest subiect, în comparație cu hipotensiunea arterială ortostatică (HO), deși ambele patologii, se presupune că au la bază un mecanism fiziopatologic comun - disfuncția sistemului nervos autonom. Deoarece definiția de HTAo, diferă de la un studiu la altul, elaborarea unui consens a devenit problematică, iar recomandări specifice în ceea ce privește tratamentul HTAo nu au fost întocmite, deoarece dovezile referitor la tratamentul HTAo, sunt bazate exclusiv pe studii limitate nerandomizate. Scopul acestui articol este de a sistematiza datele din literatură care abordează definiția, stabilirea diagnosticului și a mecanismelor fiziopatologice a HTAo.

Keywords

• hipertensiunea arterială ortostatică
• tratament
• factori de risc