Studia Universitatis Moldaviae: Stiinte Sociale (May 2017)

GARANȚIILE SPECIALE ÎN CAZUL ARESTĂRII PREVENTIVE ȘI DILIGENȚA AUTORITĂȚILOR PUBLICE PENTRU ASIGURAREA ACESTORA

  • USM ADMIN

Journal volume & issue
no. 3

Abstract

Read online

Obiectul acestui studiu îl reprezintă garanțiile procesuale consacrate de art.5 CEDO în contextul arestului preventiv ca măsură procesuală de constrângere excepțională. În primul rând, trebuie să existe o bănuială rezonabilă că persoana a săvârșit o infracțiune, precum și existența riscurilor lăsării persoanei în libertate. De asemenea, cel reținut trebuie adus de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii. Din păcate, exigențele nu sunt întotdeauna respectate, iar în multe situații, fapt constatat de către Curtea Europeană, ju-decătorii argumentează aplicarea acestei măsuri limitându-se la parafrazarea motivelor legale pentru arestare, fără a explica cum se aplică speței și fără a examina oportunitatea aplicăriii unor măsuri alternative mai puțin intruzive. Cuvinte-cheie: arest preventiv, măsură de constrângere, CEDO, garanții procesuale, libertate fizică, siguranță, drep-turile omului, acuzare