Revista Naţională de Drept (Jul 2021)
REFLECȚII ASUPRA SUBIECTULUI TRAFICULUI DE INFLUENȚĂ (ART. 326 COD PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA)
Abstract
Prezenta analiză este bazată pe una dintre cele mai complexe şi actuale probleme ale Părţii Speciale a Dreptului penal: răspunderea penală pentru traficul de influenţă, în particular, subiectul în cazul infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă. În acest sens, este abordat amănunțit subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 Cod penal al Republicii Moldova care trebuie să fie o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional. Astfel, o persoană, care nu are influenţă sau care nu susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, poate numai să contribuie – pe calea complicităţii, organizării sau instigării – la executarea laturii obiective a infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 Cod penal al Republicii Moldova.
Keywords