Romanian Journal of Pediatrics (Mar 2020)
Transplantul cardiac pediatric – indicaţii şi evaluarea preoperatorie
Abstract
Transplantul cardiac pediatric este considerat în ziua de azi o strategie terapeutică standard acceptată în cazul pacienţilor pediatrici cu insuficienţă cardiacă (IC) în stadiu terminal. Indicaţia pentru transplantul de cord depinde de etiologia IC şi, prin urmare, este legată de vârsta copiilor: boala cardiacă congenitală (BCC) predomină la sugari şi cardiomiopatiile la copiii mai mari. Ca urmare a îmbunătăţirii tehnicilor chirurgicale în cazul bolilor cardiace congenitale, indicaţiile pentru transplantul cardiac sunt în dinamică continuă. Lista de aşteptare este stratificată în funcţie de starea pacientului. Prezenta lucrare are ca scop prezentarea indicaţiilor pentru transplantul cardiac pediatric. De asemenea, datorită necesităţii unei evaluări riguroase a potenţialilor receptori, prezentăm un checklist pentru evaluarea pretransplant a acestora. Din cauza numărului limitat de donatori pediatrici, este necesară efectuarea unei evaluări riguroase a potenţialilor receptori.
Keywords