Forum Juridic (Sep 2023)
Individualizarea judiciară a pedepselor prin raportare la concepția lui John Austin despre aplicarea principiului utilității în formarea jurisprudenței
Abstract
Scopul articolului este de a contribui la eforturile de formulare a unor repere generale care să ghideze judecătorul în exercitarea atribuției sale de individualizare a pedepsei. În vederea împlinirii acestui obiectiv se analizează formele de individualizare a pedepsei și scopurile pedepsei. Se face apel la necesitatea armonizării etapelor de individualizare și la păstrarea rațiunilor legii inclusiv în procesul judiciar de individualizare a pedepsei. Față de caracterul sintetic al reglementărilor Codului penal privind individualizarea pedepsei este propusă completarea acestora cu principiul etic al utilității în felul în care juristul și filosoful John Austin îl prezintă în cursurile pe care acesta le-a predat în calitate de profesor de drept la Universitatea din Londra în secolul al XIX-lea. Pentru a oferi un caracter aplicat al ideilor prezentate se analizează o speță din practica judiciară la care sunt raportate ideile esențiale ale articolului.
Keywords