Cîteva reflecții cu privire la starea traductologiei românești

Abstract

Mi-am propus să examinez temeiurile a două „verdicte” contradictorii privind starea traductologiei românești, unul dat în 1998, în Encyclopedia of Translation Studies, celălalt într-o lucrare mai recentă, privind „ideile și metaideile traductive românești”. Am încercat să arăt că actuala situație, pe care am prezentat-o pe larg, așezînd în paralel trei momente-cheie din evoluția gîndirii traductologice în spațiul românesc, îndreptățește următoarea ipoteză: specificul actual al teoriilor traductologice în spațiul românesc decurge din existența a două circuite, unul academic și internațional, care urmărește înscrierea cercetării românești în direcțiile conturate la nivel european, asimilîndu-le mai mult sau mai puțin, și altul, intern, în care pozițiile exprimate în cadrul celui dintîi pătrund indirect, prin intermediul limbilor „centrale” și se manifestă sub forma unor afinități selective și elective, între cele două interacțiunea făcîndu-se sporadic, și mai ales prin intermediul altor limbi, și nu printr-un proces de interiorizare legat de limba română, adică limba spațiului gazdă.

Keywords

• traductologie
• practica traducerii
• limbă centrală
• limbă periferică
• cîmp simbolic
• globalizare