Particularități ale cuantificatorilor numelui în româna veche

Abstract

Lucrarea noastră face parte dintr-un studiu colectiv asupra morfologiei istorice a limbii române, elaborat la Institutul de Lingvistică din București al Academiei Române. Analiza de față aprofundează o problemă particulară a evoluției cuantificatorilor numelui, și anume tendința de sudură internă pe care numeralele ordinale compuse au manifestat-o în româna veche, între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea. Tendința spre unitate formală a produs modificări morfologice și de comportament sintactic ale numeralelor. Obiectivul urmărit în analiză este acela de a releva și de a explica manifestările morfosintactice ale acestui proces evolutiv. De aceea, formele numeralului sînt discutate prin referire la organizarea sintactică a grupului nominal cuantificat. Cadrul conceptual și metodologic adoptat este cel al teoriei gramaticalizării și al sintaxei diacronice moderne. Cercetarea structurilor vechi care conțin numerale ordinale a condus la observații privind: particularitățile de flexiune și caracterul articulabil al numeralelor ordinale, stadiul de gramaticalizare al formantului al, originea formanților enclitici –l(u)/–le/–lea, –a, topica formanților.

Keywords

• gramatică istorică
• text biblic
• documente vechi