Revista Institutului Naţional de Justiţie (Dec 2019)
Obiective ale procesului de consolidare a justiţiei contemporane
Abstract
În realitatea juridică naţională reforma justiţiei este o necesitate stringentă și inevitabilă pentru edificarea unui stat de drept în condiţiile societăţii contemporane. La fel, finalitatea acestei reforme este o justiţie eficientă și calitativă, transparentă și echitabilă, autoritatea căreia în mediul social demonstrează calificativele menţionate. În scopul realizării unei astfel de reforme, intenţionăm a identifica un sistem de obiective, aplicarea cărora caracterizează scopul urmărit de reforma în cauză. Or, strategia și tacticile unui proces de reformă sunt inspirate din obiectivele formulate, societatea civilă având scopul de a monitoriza gradul de realizare a obiectivelor ce caracterizează un proces de reformă și chiar de a se expune referitor la eficienţa reformei. Într-o abordare subiectivă, considerăm că aceste obiective necesită a fi realizate într-o conlucrare cu subiecţii nemijlocit vizaţi – magistraţii. În lipsa unui dialog social-profesional dintre autorii unei reforme și subiecţii activitatea cărora urmează a fi reformată, există riscuri de ineficienţă a acţiunilor și a intenţiilor bune în domeniu.