Romanian Journal of Laboratory Medicine (Dec 2014)
Abnormalities in soluble CD147 / MMPs / TIMPs axis in Ankylosing Spondylitis patients with and without a history of Acute Anterior Uveitis / Anomalii ale axei CD147 solubil / MMPs / TIMPs la pacienții cu spondilită anchilozantă cu sau fără uveită acută anterioară
Abstract
Spondilita Anchilozantă (SA) este prototipul formei axiale a spondiloartritelor. În pofida studiilor extinse, sunt încă incomplet înțelese mecansimele complexe legate de procesele celulare și moleculare anormale din SA. Printre mediatorii inflamației, cum ar fi citokinele proinflamatoare, NOS-2, chemokinele, care conduc la inflamație, metaloproteinazele de matrice (MMPs) joacă un rol important în procesele inflamatoare care caracterizează SA. De aceea, ne-am propus să evaluăm dacă perturbări ale homeostaziei inductorului extracelular de MMPs (EMMPRIN/CD147), MMPs și inhibitorilor tisulari ai MMPs (TIMPs) joacă un rol în evoluția SA în special la pacienții care au în istoricul lor Uveită Acută Anterioară (UAA). În acest scop seruri de la pacienți cu SA și de la donatori sănătoși (DS) au fost analizate pentru nivelurile de CD147 solubil (sCD147), MMP-3 și TIMP-1 prin tehnica imunoenzimatica ELISA și pentru activitatea gelatinazelor MMP-2 si MMP-9 folosind gelatin zimografia. Rezultatele experimentale au arătat că nivelurile de sCD147, MMP-3 si TIMP-1 sunt semnificativ crescute la pacienții cu SA comparativ cu DS. sCD147 ca și raportul MMP-2/sCD147 a diferențiat pacienții cu UAA de cei fără UAA în istoricul lor. La pacienții cu SA rapoartele MMP-2/sCD147, MMP-3/sCD147 și MMP-3/TIMP-1 au sugerat dezechilibrul dintre MMPs și reglatorii lor. Aceste rezultate sugerează că rapoartele MMPs/sCD147 pot deveni biomarkeri potențiali pentru întărirea caracterizării pacienților cu SA și pentru a prognoza evoluția bolii. Corelațiile pozitive și negative dintre anumite caracteristici experimentale și/sau clinice ale pacienților cu SA și terapie subliniază de asemenea utilitatea evaluării acestor biomarkeri pentru a identifica o terapie individualizată și eficientă.
Keywords