Studia Universitatis Moldaviae: Stiinte Umanistice (Jan 2024)

VIZIUNEA CADRELOR DIDACTICE ȘI A STUDENȚILOR PRIVIND PROCESUL DE EDUCAȚIE LINGVISTICĂ ÎN PREZENT

  • USM ADMIN

Journal volume & issue
no. 10

Abstract

Read online

Cerințele lumii din ce în ce mai globalizate i-au determinat pe oamenii de știință să regândească procesul de educație lingvistică. Profesorii trebuie sa folosească noi abordări și metode în sala de clasă pentru a răspunde nevoilor reale ale elevilor. Acest lucru a condus la schimbarea paradigmei de predare a limbilor străine: profesorii de limbi străine sunt încurajați în prezent să aplice principiile abordării post metodă, care are drept scop să dezvolte atât fluența, cât și acuratețea la elevi. În mod similar, cele patru abilități de bază sunt dezvoltate împreună cu abilitățile secolului XXI. Scopul articolului este de a determina percepțiile actuale pe care atât profesorii, cât și viitorii profesori de engleză le au cu privire la modul în care se desfășoară procesul de educație lingvistică în prezent. Datele au fost culese cu ajutorul unui sondaj și a observațiilor la Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți în toamna anului 2023. Rezultatele par să indice că participanții la studiu înțeleg gradul sporit de dificultate în crearea unui parcurs de educație lingvistică de succes în prezent. Ei par să fie conștienți de ceea ce ar trebui să se întâmple în mod ideal la lecția de engleză, totuși, par să nu aibă nici resursele, nici motivația pentru a implementa schimbările necesare. Cuvinte-cheie: abordarea comunicativă, abordarea post metodă, fluență, acurateță, rolul profesorului, rolul elevului, autonomia elevului, autonomia profesorului, ITC, patru abilități de bază, abilitățile secolului XXI, abilități de gândire înaltă, inteligență emoțională. DOI: https://doi.org/10.59295/sum10(180)2023_10