Romanian Journal of Pediatrics (Jun 2015)
FETOPATIA VARICELO-ZOSTERIANĂ – CAZ CLINIC
Abstract
Fetopatia varicelo-zosteriană apare la sugar în urma infecţiei cu virus varicelo-zosterian la mamă în primele două trimestre de sarcină. Autorii descriu cazul unui sugar de sex feminin, în vârstă de 4 luni, care a ajuns în ob servaţie pentru întârziere în dezvoltarea neuropsihomotorie pentru vârsta cronologică. Tabloul neurologic, anomaliile evidenţiate la examenul oftalmologic, istoricul matern de varicelă gestaţională şi titrul crescut al IgG pentru virusul varicelo-zosterian au susţinut diagnosticul de fetopatie varicelo-zosteriană. Fetopatia varicelozosteriană este o afecţiune rară, dar severă, caracterizată prin semne cutanate, oculare şi neurologice şi la care profi laxia primară este deosebit de importantă. În cazuri rare, ca şi cel prezentat, tabloul clinic poate fi incomplet, fiind prezente doar manifestările neurologice şi oftalmologice.
Keywords