Romanian Journal of Pediatrics (Jun 2018)

EVALUAREA ANTROPOMETRICĂ ŞI METABOLICĂ PE TERMEN LUNG A NOU-NĂSCUŢILOR CU RESTRICŢIE DE CREŞTERE INTRAUTERINĂ FĂRĂ PATOLOGIE ÎN PERIOADA NEONATALĂ

  • Mariana-Lăcrămioara Bucur-Grosu,
  • Andreea-Luciana Avasiloaiei,
  • Mihaela Moscalu,
  • Cristina Dimitriu,
  • Maria Stamatin

DOI
https://doi.org/10.37897/RJP.2018.2.7
Journal volume & issue
Vol. 67, no. 2
pp. 99 – 104

Abstract

Read online

Introducere. Greutatea la naştere rămâne cel mai important indice antropometric al nou-născutului. Restricţia de creştere intrauterină (RCIU) stă la baza mortinatalităţii, dar şi la baza afecţiunilor metabolice şi cardiovasculare la adult. În acest studiu este evaluată relaţia între restricţia de creştere intrauterină, dezvoltarea antropometrică şi dinamica unor parametri ai sindromului metabolic până la vârsta de cinci ani. Material şi metodă. Studiul s-a desfăşurat pe o perioadă de 4 ani (2010-2013) pe un lot de 622 de nou-născuţi cu RCIU fără patologie în perioada neonatală. Starea de nutriţie s-a evaluat prin determinarea greutăţii, taliei, indicelui de masă corporală (IMC) cu încadrarea valorilor obţinute pe curbele de creştere în funcţie de vârstă şi sex propuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi a fost comparată cu statusul nutriţional al unui lot de 627 nou-născuţi cu RCIU internaţi în Terapie Intensivă Neonatală. Valorile trigliceridelor şi glicemiei preprandiale au fost evaluate şi comparate cu valorile normale pentru vârstă. Rezultate. Incidenţa obezităţii (16.1%) este semnificativ crescută (χ2=32,23, p<<0,01, 95%CI). 57,6% dintre subiecţi au indice de masă corporală peste limita normală, iar incidenţa supraponderalităţii creşte odată cu vârsta (29% la 2 ani versus 56,7% la 5 ani). Incidenţa obezităţii scade odată cu creşterea vârstei (32,9% la 2 ani vs. 9,1% la 5 ani). În ceea ce priveşte sindromul metabolic, 18% dintre subiecţi au prezentat hiperglicemie, iar valorile colesterolului şi trigliceridelor (f=10,34, p=0,00001, 95%CI) cresc odată cu vârsta. 32,8% dintre copii au prezentat valori ale colesterolului mai mari decât pragul maxim al intervalului normal de 170 mg/dl. Concluzie. Incidenţa supraponderalităţii şi obezităţii este mai mare în lotul de nou-născuţi cu RCIU faţă de populaţia generală. Este necesară stabilirea relaţiei dintre obiceiurile alimentare şi parametri studiaţi, relaţie care ar putea elucida trendul ascendent al greutăţii şi parametrilor biochimici (trigliceride şi colesterol) în rândul populaţiei incluse în studiu.

Keywords