Revista Institutului Naţional de Justiţie (Apr 2019)
Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false: studiu de drept comparat
Abstract
În cadrul prezentului demers ştiinţific este supusă analizei comparative infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false prevăzută de art.237 din Codul penal al Republicii Moldova în corespundere cu legislaţiile penale ale unor state străine. Sunt scoase în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre infracţiunea prevăzută de art.237 CP şi cele similare din legislaţiile penale ale unor state străine. Sunt etalate unele imperfecţiuni de care suferă art.237 CP. Ţinând cont de bunele practici în materie conferite de normele incriminatoare consacrate în legislaţiile penale ale unor state străine, sunt propuse mai multe recomandări menite să ducă la îmbunătăţirea textului art.237 CP şi, implicit, la facilitarea procesului de aplicare a legii penale cazurilor practice concrete