Arta Medica (Dec 2023)

ADENOPROSIN – PREPARAT CU ACȚIUNE PATOGENICĂ ÎN MALADIILE PROSTATEI. STUDIU EXPERIMENTAL

  • Ion Dumbraveanu,
  • Ceslav Ciuhrii,
  • Adrian Tanase,
  • Iurie Arian,
  • Emil Ceban

DOI
https://doi.org/10.5281/zenodo.10429279
Journal volume & issue
Vol. 89, no. 4

Abstract

Read online

Introducere. Maladiile prostatei cunoscute și tratate din cele mai vechi timpuri rămân o problemă majoră și controversată a urologiei. Teoriile etiopatogenice ale afecțiunilor benigne a prostatei au cunoscut schimbări majore în ultimul deceniu. Implicarea hormonală în patogeneza hiperplaziei benigne de prostată nu mai este considerată primordială, rolul esențial în apariția și progresarea hiperplaziei fiind atribuit proceselor inflamatorii. Scopul studiului a fost revizuirea, prin prisma noilor teorii științifice, a activității antiinflamatorii a preparatului Adenoprosin, supozitoare rectale 150 mg, pe model experimental de prostatită aseptică comparativ cu Placebo. Material și metode. Studiul a fost efectuat în baza analizei datelor din literatură cu privire la rolul inflamației în apariția hiperplaziei benigne de prostată şi a compartimentului experimental efectuat pe 80 de șobolani albi masculi, linia Wistar. Preparatul Adenoprosin, supozitoare rectale 150 mg, a fost testat comparativ cu Placebo, pe modele de prostatită acută și cronică abacteriană. În prostatita acută, preparatul a fost administrat timp de 7 zile, iar în prostatită cronică 15 zile. Criteriile de eficacitate ale tratamentului au constat în aprecierea stării generale, a greutății prostatei și a modificărilor histologice inflamatorii și proliferative. Rezultate. La șobolanii cărora li s-a administrat preparatul Adenoprosin, s-a determinat scăderea severității procesului inflamator atât în prostatită acută, cât și cronică abacteriană. S-a restabilit suprafața celulelor epiteliale în zona stromală a prostatei cu scăderea nivelului de congestie vasculară și diminuarea descuamării epiteliale. Tabloul histologic al prostatei post-tratament a fost apropiat de cel al șobolanilor sănătoși, spre deosebire de șobolanii cărora li s-a administrat Placebo, unde s-a menținut congestia venoasă și semne de proliferare inflamatorie. Concluzii. Preparatul de origine entomologică Adenoprosin, supozitoare rectale 150 mg, a demonstrat un efect antiinflamator evident în modelul experimental de prostatită acută aseptică sau cronică abacteriană indusă pe șobolani linia Wistar, semnificativ comparativ cu Placebo (р<0,05). Studiul deschide noi perspective în patogenia și metodele de tratament ale patologiilor benigne ale prostatei.

Keywords