Problematica șomajului în România sfârșitului de mileniu

Abstract

Unul din multiplele costuri sociale ale transformărilor ce au loc în ţara noastră îl constituie şomajul. Înainte de 1989, românii nu erau nevoiţi să se preocupe de găsirea unui serviciu. Vechiul sistem a asigurat o rată înaltă a participării forţei de muncă prin ridicarea principiului ocupării depline la rang de obiectiv de bază al politicii economice. În acelaşi timp, beneficiile esenţiale erau garantate prin angajare. Sistemul de salarizare acordă o atenţie deosebită diferenţelor în funcţie de: vechime, risc de accidentare, condiţii de lucru, ierarhia funcţiei etc., fără a ţine seama de criterii precum: calificare, productivitate, performanţă. În acest context, lucrătorii nu erau stimulaţi pentru a investi în educaţie. Totodată, ca urmare a promovării industriei grele se poate remarca o pondere ridicată a angajărilor în industrie şi agricultură în detrimentul sectorului serviciilor. Sistemul nu a încurajat lucrătorii să obţină calificări generale şi a produs mulţi specialişti cu profil îngust, restrângând astfel mobilitatea forţei de muncă.