Revista Institutului Naţional de Justiţie (Jul 2023)

Risipirea bunurilor băncii de către administratorul acesteia în procesul de administrare:implicații juridico-penale.

  • Negritu Ludmila

DOI
https://doi.org/10.52277/1857-2405.2023.2(65).05
Journal volume & issue
Vol. 15, no. 2
pp. 29 – 33

Abstract

Read online

Prezentul demers ştiinţific este dedicat elucidării esenţei sociale și de drept a faptei de risipire a bunurilor băncii de către adminsitratorul acesteia în procesul de administrare, incriminată la alin. (3) art.197 din Codul penal al Republicii Moldova, identificării modalităţilor faptice și a premiselor care au stat la baza diversificării răspunderii penale pentru atare faptă, precum și delimitării acesteia de unele fapte penale conexe. Autorul a ajuns la concluzia că fapta de risipire a bunurilor săvârșită de administratorul de bancă în privinţa bunurilor băncii întrunește trăsăturile unei infracţiuni din domeniul afacerilor, nu doar din cauza subiectului calificat, ci, mai cu seamă, a ambianţei în care se săvârșește infracţiunea – exercitarea atribuţiilor de serviciu și a realizării interesului social corporativ în procesul de gestiune a unei afaceri, care implică mult mai multe responsabilităţi și riscuri, în mod deosebit în domeniul financiar-bancar

Keywords