Romanian Journal of Infectious Diseases (Sep 2016)

INFECȚIA CU HELICOBACTER PYLORI FAVORIZEAZĂ PREZENȚA GIARDIA LAMBLIA ÎN MUCOASA GASTRICĂ – PREZENTARE DE CAZ

  • Meliț Lorena Elena,
  • Mărginean Cristina Oana,
  • Mocan Simona,
  • Suciu Nicoleta,
  • Mărginean Maria Oana

DOI
https://doi.org/10.37897/RJID.2016.3.12
Journal volume & issue
Vol. 19, no. 3
pp. 123 – 126

Abstract

Read online

Helicobacter pylori și Giardia lamblia sunt răspândite în întreaga lume. Helicobacter pylori este un factor favorizant pentru prezența Giardia lamblia în stomac datorită neutralizării pH-ului gastric prin secreția de urează. Prezentăm cazul unui copil în vârstă de 5 ani, cu simptome gastro-intestinale intermitente în antecedentele personale patologice recente, care s-a internat în clinica Pediatrie 1 Târgu Mureș pentru dureri abdominale, grețuri, inapetență și hematemeză. Endoscopia digestivă superioară a evidențiat multiple sufuziuni hemoragice ale mucoasei gastrice, iar examenul histopatologic al mucoasei gastrice antrale a identificat coexistența infecției cu Helicobacter pylori și Giardia lamblia. Evoluția pacientului a fost favorabilă sub terapia de eradicare a infecției cu Helicobacter pylori și tratamentul antiparazitar administrat, endoscopia de control arătând o mucoasă fără modificări vizibile macroscopic, iar reevaluare histopatologică evidențiind modificări regenerative ale mucoasei gastrice. Particularitatea cazului este reprezentată de identificarea prezenței parazitozei cu Giardia lamblia în mucoasa gastrică, mediu fiziologic acid, alcalinizat de ureaza secretată de Helicobacter pylori, asigurând astfel condiții favorabile dezvoltării acestui parazit la un copil în vârstă de 5 ani, dintr-un mediu socio-economic favorabil, cu simptome gastro-intestinale intermitente în antecedentele personale patologice recente.

Keywords