Revista Naţională de Drept (Dec 2022)
STRATEGII ŞI TACTICI DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR TERITORIALE DIN GEORGIA PRIN PRISMA DREPTULUI INTERNAȚIONAL
Abstract
Rezolvarea temeinică a conflictelor este imposibilă nu numai fără înlăturarea bazelor obiective ale confruntării părţilor aflate în conflict, dar, de asemenea şi fără identificarea divergenţelor subiective dintre participanţii la conflict şi comunitatea internaţională care participă la soluţionarea acestuia. Conflictele teritoriale din Abhazia și Osetia de Sud ar trebui să fie privite ca politico-teritoriale şi internaţionale, ținându-se cont de dinamica schimbării intereselor geopolitice ale marilor puteri la nivel regional şi continental. Figura centrală implicată în aceste conflicte teritoriale este Federaţia Rusă, care foloseşte regimurile separatiste de la Suhumi și Tskhinvali în calitate de instrument pentru a-şi atinge interesele geopolitice pe termen lung în Europa de sud-vest – parte a fostei Uniuni Sovietice. Chiar şi în cazul unei abordări mai constructive de către Moscova a problemelor din Abhazia și Osetia de Sud este imposibil să fie găsit un statut super-special al regiunilor separatiste, adoptarea căruia să rezolve conflictele în mod automat.
Keywords