Studia Universitatis Moldaviae: Stiinte Sociale (Jun 2019)

APLICAREA RĂSPUNDERII PENTRU OMORUL PREVĂZUT LA lit.O) alin.(2) art.145 DIN CODUL PENAL: ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE

  • Sergiu BRÎNZA,
  • Vitalie STATI

Journal volume & issue
Vol. 0, no. 8 (128)

Abstract

Read online

Scopul acestei investigații constă în analiza aspectelor teoretice și practice ale aplicării răspunderii pentru infracțiunea prevăzută la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM: omorul săvârșit de către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1) art.145 CP RM. Se ajunge la concluzia că repetarea infracțiunii (în măsura în care aceasta s-a păstrat în legea penală în vigoare) este o instituție complementară concursului de infracțiuni. Se relevă că opusul regulii prevăzute la alin.(1) art.33 CP RM presupune că dispoziția de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM devine aplicabilă în cazul în care sunt îndeplinite următoarele trei condiții: 1) omorul este săvârşit de o persoană care a comis anterior o infracţiune prevăzută la alin.(1) art.145 CP RM; 2) făptuitorul nu a fost condamnat anterior pentru niciuna dintre faptele de omor care se repetă; 3) nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală stabilit la art.60 CP RM. Se arată că dispoziția de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM poate fi aplicată, de exemplu, în cazul în care infracțiunea specificată la art.27 și la alin.(1) art.145 CP RM este urmată de o altă infracțiune prevăzută și ea la art.27 și la alin.(1) art.145 CP RM. Într-un asemenea caz, calificarea trebuie făcută în baza art.27 și lit.o) alin.(2) art.145 CP RM. Se demonstrează că dispoziția de la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM se aplică îndiferent de numărul de omoruri care se repetă. Se concluzionează: nu este admisibil ca, în contextul aceleiași infracțiuni de omor, la calificare să se rețină atât circumstanța agravantă consemnată la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM, cât și circumstanța agravantă prevăzută la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM. THE APPLICATION OF PENAL LIABILITY FOR THE OFFENCE OF MURDER REFERRED TO AT lett.O) par.(2) art.145 OF THE PENAL CODE: THEORETICAL AND PRACTICAL ASPECTSThe purpose of this study is to analyse the theoretical and practical aspects with regard to the application of penal liability for the offence referred to at lett.o) par.(2) art.145 PC RM: murder committed by a person who has previously committed murder with intent and knowledge within the meaning of par.(1) art.145 PC RM. It is concluded that the repetition of the offence (to the extent that it is still stipulated in the penal law in force) is a type of institution complementary to the contest of offences. It is established that the opposite of the provision mentioned at par.(1) art.33 PC RM implies that the application of the provision set off at lett.o) par.(2) art.145 PC RM is possible only if the following three conditions are met: 1) the murder is committed by a person who has previously committed an offence provided by par.(1) art.145 PC RM; 2) the perpetrator has not been previously convicted of any of the repeated murders; 3) it has not expired the term of limitation for the application of penal liability, set out in art.60 PC RM. It is shown that the provision of lett.o) par.(2) art.145 PC RM may be applied, for example, if the offence specified in art.27 and par.(1) art.145 PC RM, is followed by another offence provided by these acts. In such case, the qualification must be made under art.27 and lett.o) par.(2) art.145 PC RM. It is determined that the provision of lett.o) par.(2) art.145 PC RM can be applied regardless of the number of repeated murders. As a result, the author considers unacceptable that during the qualification of the same murder offence to take into account both the aggravating circumstance noted at lett.g) par.(2) art.145 PC RM and the aggravating circumstance referred to at lett.o) par.(2) art.145 PC RM.

Keywords