Romanian Journal of Pediatrics (Dec 2014)

ELEMENTE ESENŢIALE ÎN INVESTIGAREA TULBURĂRII GLOBALE DE DEZVOLTARE ŞI A DIZABILITĂŢII INTELECTUALE LA COPIL

  • Diana Bârcă,
  • Nina Butoianu,
  • Oana Tarta-Arsene,
  • Magdalena Budişteanu,
  • Sanda Măgureanu,
  • Dana Craiu

DOI
https://doi.org/10.37897/RJP.2014.4.16
Journal volume & issue
Vol. 63, no. 4
pp. 437 – 442

Abstract

Read online

Obiective. Lucrarea subliniază modalităţile de investigare a etiologiei tulburării globale de dezvoltare (TGD), retardului mintal (RM) sau dizabilităţii intelectuale (DI) şi ordinea efectuării acestora. TGD şi RM/DI sunt entităţi cronice cu debut în perioada de dezvoltare, care afectează funcţiile personale, sociale, academice, ocupaţionale. Elucidarea etiologiei este importantă pentru stabilirea managementului, prognosticului, riscului de recurenţă, eventualelor posibilităţi de prevenţie şi pentru scăderea impactului psihoemoţional asupra familiilor. Material şi metodă. Literatura relevantă a fost revizuită, în prezent fi ind publicate recomandări de abordare a pacienţilor cu TGD/RM, pornind de la un istoric complet, o examinare clinică minuţioasă, apoi formulând o suspiciune etiologică şi incluzând teste genetice, metabolice, neuroimagistice. Rezultate şi concluzii. Progresele din domeniul geneticii au modifi cat abordarea copilului cu TGD de etiologie neelucidată, crescând rata de identifi care a anomaliilor cromozomiale patogenice. Hibridizarea genomică comparativă este recomandată de primă linie, cu cariotiparea ca investigaţie complementară. Secvenţierea permite analiza numeroaselor gene implicate în TGD, iar consultul genetic prioritizează investigaţiile. Identifi carea diagnosticului etiologic oferă posibilitatea stabilirii unor planuri de management anticipativ, individualizat, în vederea limitării complicaţiilor şi comorbidităţilor asociate, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor.

Keywords