CSIE Working Papers Series (Jun 2020)
Competitivitatea întreprinderii și protecția drepturilor consumatorilor
Abstract
În prezent, în condițiile dematerializării, demonetizării, digitalizării economiilor, apariției crizei pandemice, crizei globale ecologice etc., în pofida eforturile antreprenorilor de a face față schimbărilor, au crescut pericolele legate de poluarea mediului, siguranța alimentelor, consumul unor produse care dăunează sănătății, protecția datelor personale, riscurile cibernetice, ș.a. În acest context, crește importanța dezvoltării măsurilor de protecție a drepturilor consumatorilor și mediului ambiental, atât la nivel național, cât și internațional. În acest articol ne propunem să elucidăm legătura dintre concurență, competitivitate și protecția drepturilor consumatorilor prin prisma abordării de marketing holistic, respectarea drepturilor consumatorilor fiind nucleul satisfacției acestora. Metodele de cercetare utilizate sunt: analiza monografică, sinteza, inducția, deducția, comparația.