REDEFINIREA POSTMODERNĂ A ROLULUI ŞI MENIRII UNIVERSITĂŢII

Abstract

Procesul de reformare a învăţământului superior a fost însoţit de o reformulare corespunzătoare a principiilor struc- turante ale universităţii. Declaraţia de la Bologna (1988) – descrisă drept Magna Carta a Universităţii Europene – consemnează, încă, principiile potrivit cărora va fi funcţionat universitatea modernă (humboldtiană) începând cu fon- darea Universităţii din Berlin (1810): principiul întâi este cel al autonomiei universitare ca instituţie, în care cercetarea şi învăţarea să fie independente moral şi intelectual de orice autoritate politică şi putere economică; cel de-al doilea stipulează că învăţământul şi cercetarea trebuie să fie inseparabile; în fine, se precizează că libertatea în cercetare şi învăţământ este principiul fundamental al vieţii universitare. Să menţionăm că, în momentul semnării Declaraţiei de la Bologna, pretutindeni în lume reforma universităţii viza tocmai implicarea tot mai accentuată a factorilor politic şi eco- nomic în funcţionarea universităţilor. Declaraţia de la Lisabona a Asociaţiei Universităţilor Europene (2007) pare a fi o actualizare a celei de la Bologna, dar, deşi afirmă încă nevoia pentru autonomia universitară, termenii săi tind să atenueze declaraţiile din 1988 şi ţin cont de priorităţile manageriale şi economice ale guvernelor [1, p.8]. Cuvinte-cheie: învăţământ superior, reformă, paradigmă universitară, competitivitate tehnologică, permanentizare.