Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei: Ştiinţe Medicale (Nov 2023)
MODIFICĂRI HIPOXOCO-ISCHEMICE ÎN DISPLAZIA BRONHOPULMONARĂ LA COPIII PREMATURI
Abstract
Actualitate: Patologia pulmonară la copii născuți prematur, în perioada de sugar, se caracterizează prin particularită- țile formelor nosologice. Înțelegerea și descifrarea unor mecanisme patogenetice, care contribuie la menținerea hipoxiei este extrem de relevantă.Material și metode. Principiul metodei dozării albuminei ischemic modificate se bazează pe proprietatea albumine- lor de a lega ioni de Co2+, ce determină diminuarea intensității colorației soluției, care se măsoară fotometricla 492 nm.Rezultate. Analiza rezultatelor obținute relevă o saturație a hemoglobinei cu oxigen inferioară la copii cu displazie bronhopulmonară comparativ cu copii sănătoși (cu 2%, p=0,031), diferențele fiind statistic veridice. Amploarea dimi- nuării nu este majoră, dar datele ce relevă tendințele oxidative celulare atestă o carență a oxigenului comparativ cu ne- cesitățile celulei. Condițiile de hipoxie, ischemie, acidoză, precum și exacerbarea producerii radicalilor liberi determină degradarea regiunii N-terminale a albuminei serice cu formarea albuminei ischemic modificate (AIM). În studiul nostru a fost înregistrat un nivel statistic semnificativ mai mare al AIM serice la copii cu displazie bronhopulmonară (cu 74%, p<0,001) comparativ cu valorile identificate la copiii fără DBP. Concluzii:La copiii cu displazie bronhopulmonară leziunile hipoxice tisulare pot fi evaluate prin valorile AIM cres- cute semnificativ, iar detectarea lor în afecțiuni cronice respiratorii este considerat un test diagnostic util
Keywords