Romanian Journal of Laboratory Medicine (Jun 2013)
Evaluation of the gametotoxic effect of nandrolone decanoate on the gametogenic function of male rabbit
Abstract
Având în vedere faptul că hormonii steroidieni au capacitatea de a modifica atât exprimarea informaţiei genetice codată la nivel genic cât şi nivelul fertilităţii la masculi, lucrarea de faţă şi-a propus testarea efectului nortestosteronului decanoat asupra celulelor spermatogene la iepuroi. Materialul biologic utilizat a fost reprezentat de către 24 iepuroi maturi sexual, împărţiţi în două loturi a câte 12 subiecţi fiecare, un lot experimental la care s-a administrat intramuscular 20 mg/kgc nortestosteron decanoat, de două ori pe săptămână, timp de 4 săptămâni şi un lot martor. La sfârşitul experimentului animalele aparţinând celor două loturi au fost supuse operaţiei de orhidectomie bilaterală iar testiculele au fost fixate în amestec Stieve, incluse în parafină şi secţiuni în grosime de 5 μm au fost colorate prin metoda Tricrom Goldner. Examinarea secţiunilor histologice provenite de la lotul martor a evidenţiat faptul că epiteliul tubilor seminiferi prezenta aspecte normale, fără a fi semnalate leziuni, nici măcar discrete. În cazul preparatelor histologice provenite de la lotul experimental au fost consemnate o serie de modificări cu preponderenţă la nivelul celulelor (spermatocite primare şi secundare, spermatide şi spermatozoizi) situate în compartimentul „adluminal” al tubilor seminiferi. Severitatea şi gradul de extindere al leziunilor a variat semnificativ de la un tub seminifer la altul şi chiar de la o porţiune la alta a aceluiaşi tub seminifer. Aceste modificări au constat în apariţia de celule în apoptoză precum şi numeroşi corpi apoptotici, degenerescenţă balonizantă a spermatocitelor şi spermatidelor, sinciţializarea spermatidelor, necroze însoţite de dezorganizare zonală moderată a epiteliului seminifer. În câteva zone au fost evidenţiate un număr mic de celule afectate (spermatogoniile) şi în compartimentul „bazal”. Dacă leziunile din compartimentul „adluminal” sunt reversibile, cele din compartimentul „bazal” sunt ireversibile deoarece afectează celulele „de rezervă” ale liniei spermatogenetice, compromiţând într-o oarecare măsură fertilitatea mascului. Aspectele evidenţiate ridică semne de întrebare asupra oprtunităţii utilizării nortestosteronului decanoat în terapie sau stimularea producţiei animale deoarece afectează funcţia spermatogenetică la masculi existând totodată riscul transferului lor la om prin consumul de alimente de origine animală.
Keywords