Observații asupra limbii lui Petru Maior în Învățătură pentru ferirea și doftoria boalelor (1816)

Abstract

Traducerea de la 1816 efectuată de Petru Maior, insuficient studiată, ne oferă un material prețios în privința normelor limbii literare din Transilvania primelor două decenii ale secolului al XIX-lea. Ne-am concentrat atenția asupra trăsăturilor fundamentale ale limbii literare, fără a scăpa însă din vedere nici trăsăturile secundare care ni s-au părut relevante pentru norma promovată de cărturarul ardelean. Se observă că materialul lingvistic extras din această traducere reflectă, pe lîngă normele fonetice și morfologice specifice graiului autorului, și norme stabilite după alte criterii decît cele ilustrate de tradiția locală, și anume criteriul apropierii de etimonul latin sau de norma muntenească promovată de tipăriturile religioase de la mijlocul veacului al XVIII-lea. În ceea ce privește lexicul neologic utilizat în această traducere, s-a realizat o clasificare semantică, urmărindu-se atît vocabularul de cultură generală, cît și lexicul de specialitate (terminologia medicală). Terminologia medicală a textului a fost prezentată pe cele două coordonate constitutive: cea cultă, neologică și cea de tip popular, tradițional. Au fost examinate și cele mai importante aspecte ale adaptării fonetice și morfologice a împrumuturilor, observîndu-se numărul ridicat de împrumuturi corect integrate, datorită orientării latino-romanice a cărturarului, dar și ponderea însemnată a variantelor fonetice analogice și a termenilor neadaptați (latinisme și italienisme).

Keywords

• normă literară
• lexic neologic
• adaptarea fonetică și morfologică a împrumuturilor