Revista de Economie Mondială (Jul 2017)
ACORDUL BILATERAL UE-CHINA ÎN DOMENIUL INVESTIȚIILOR: OBIECTIVE, STADIUL NEGOCIERILOR ȘI RISCURI POSIBILE
Abstract
Prezentul articol se fundamentează pe trei motivații majore. În primul rând, are rolul de a evidenția că investițiile au devenit unul dintre pilonii relației bilaterale UE-China, deși valoarea fluxurilor investiționale în ambele sensuri rămâne cu mult inferioară valorii fluxurilor comerciale bilaterale. În al doilea rând, relevă obiectivele principale ale Comisiei Europene în negocierile pentru Acordul bilateral de investiții cu China. Trei dintre acestea sunt comune acordurilor tradiționale de investiții, însă al patrulea obiectiv, reprezentând, de altfel, țelul major al UE, constituie un element de noutate și contribuie la înlesnirea pătrunderii investitorilor comunitari pe piața chineză, prin reducerea barierelor de acces. La rândul său, China urmărește două obiective principale: claritatea și transparența în relațiile investiționale cu UE, prin înlocuirea acordurilor individuale existente cu unul singur, alături de dobândirea accesului la sectoare sensibile din UE. Astfel, China își poate susține procesul de diversificare a investițiilor, care să îi faciliteze accesul la mărci de renume, tehnologii avansate și cote de piață în țările dezvoltate. În al treilea rând, prezenta analiză subliniază că deopotrivă țintele urmărite de China și UE prin acest Acord sunt dificil de atins, iar calea până la implementarea Acordului bilateral de investiții UE-China este lungă, ținând cont nu doar de problemele sensibile din relația bilaterală, dar și de necesitatea ca acesta să fie ratificat de parlamentele naționale și aprobat de Parlamentul European și Consiliul UE.