Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei: Ştiinţe Medicale (Jan 2024)

EVALUAREA CLINICĂ A SEVERITĂȚII DISPLAZIEI BRONHOPULMONARE LA COPIII DIN NAȘTERILE PREMATURE

  • Svetlana ȘCIUCA,
  • Mariana CEAHLAU,
  • Aliona COTOMAN,
  • Rodica SELEVESTRU

DOI
https://doi.org/10.52692/1857-0011.2023.3-77.21
Journal volume & issue
Vol. 77, no. 3
pp. 127 – 132

Abstract

Read online

Rezumat.Displazia bronhopulmonară (DBP) - maladie pulmonară cronică, care evoluează cu sindrom bronhobstructiv, semne de insuficiență respiratorie, pneumofibroză.Scop. Evaluarea sindroamelor clinice respiratorii și gradului de severitate a displaziei bronhopulmonare la copiii născuți prematur. Metode. Studiu analitic caz-control a inclus 41 copii cu DBP și 40 copii născuți prematur fără DBP, care au fost evaluați clinic.Rezultate. Studiul a demonstrat, că saturația cu O2 determinate prin pulsoximetrie la copiii prematuri cu DBP este redusă - 94,5±0,4%, comparativ cu saturația O2 a copiilor născuți prematuri fără DBP (97,85±0,14%), care este semnificativ mai crescută (F stat = 66,7, T stat = 8,17, p<0,0001).Copiii cu DBP de grad ușor prezintă tiraj intercostal în 22,2%: 95%CI 2,8-60, în DBP grad moderat - 52,6%: 95%CI 28,9-75,6 și în DBP grad sever toți copiii au avut tiraj toracic. În funcție de gradele de severitate copiii cu DBP de grad ușor prezintă tiraj intercostal în 22,2%, în DBP grad moderat - 73,7% și în DBP grad sever toți copiii au avut tiraj intercostal. Tirajul costal, care este un indicator al insuficienței respiratorii, a fost constatat la toți copiii prematuri cu DBP de grad sever, în 52,6%: 95%CI 28,9-75,6 prematurii cu DBP de grad moderat. Copiii prematuri cu DBP grad ușor nu prezentau tiraj costal la etapa confirmării diagnosticului (χ2 = 15,3; p<0,001).Concluzii. Displazia bronhopulmonară la copiii născuți prematur conform studiului se manifestă prin semne de insuficiență respiratorie - respirație accelerată, tiraj intercostal și toracic, valori reduse ale saturației O2. Severitatea semnelor de afectare respiratorie este într-o dependență de gradul displaziei bronhopulmonare, având o expresie clinică prin diferite forme ale tirajului toracic.

Keywords